Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat sâmbătă de la Caraș-Severin întrebat fiind despre posibilitatea ca președintele Klaus Iohannis să ocupe funcția de secret general al NATO că ar trebui ,,să vedem dacă pentru țara noastră nu cumva e foarte bine ca să avem cât mai mulți români în funcții de deciziile la nivel european sau euro-atlantic.”
Eu mi-aș dori ca un român să fie într-o funcție de acest tip. Am fost bucuros când un român a ajuns secretar general adjunct, Mircea Geoană. Îmi doresc ca mulți conaționali de-ai noștri, indiferent cum se numesc, să fie în funcții de decizie la nivel mondial. În momentul când ești secretar general al NATO sau ai o funcție importantă în cadrul Uniunii Europene, ăsta e un lucru foarte bun pentru pentru țara noastră, a declarat Sorin Grindeanu.
Social democratul a mai spus în fața jurnaliștilor din Caraș-Severin că ,,pasiunile politice locale trebuie depășite.
Indiferent de pasiunile politice interne, trebuie să trecem peste aceste pasiuni interne și un apel, dacă vreți, pe care îl fac de aici, indiferent de această posibilitate, mai mare sau mai mică, de a ajunge președintele Iohannis, secretar general al NATO. … Eu cred că trebuie să trecem de aceste pasiuni, așa cum spuneam, politice, locale, să le depășim, să vedem dacă pentru țara noastră nu cumva e foarte bine ca să avem cât mai mulți români în funcții de deciziile la nivel european sau euro-atlantic, a mai spus Grindeanu.